Ramona Gîrjan

Jurist, Antreprenor, Coach

Ramona este coach certificat și absolventă a Facultății de Drept din Iași, Licențiată în științe juridice. A absolvit studii post universitare în Administrarea Afacerilor (MBA), cursuri de Formator și Manager de proiect pentru Proiecte Europene .

De profesie este jurist și antreprenor, și de 23 de ani are propria firmă de consultanță juridică ”AGA JURIDIC”.

Este pasionată de ceea ce face și de dezvoltare personală. Tocmai de aceea, a adăugat coaching-ul în portofoliul ei de abilități profesionale.

În ultimii 20 ani pe lângă activitatea de jurist, și-a transformat pasiunea în profesie, ținând cursuri de formare profesională pe teme juridice și de management în cadrul unor Proiecte Europene, precum și workshop-uri pe teme de antreprenoriat organizate de Romanian Business Leaders.

Ca speaker și trainer își dorește să-i motiveze pe cei din jurul ei, să-i inspire să devina mai buni și să-și urmeze visurile.

În rol de coach, susține clienții care vin către ea să-și depășească obstacolele și să-și atingă mai ușor obiectivele. Lucrează în special cu antreprenori și le este alături atunci când provocările afacerii lor devin greu de gestionat. Îmbină cu succes însoțirea clientului din rol de consultant sau coach, în funcție de contextul acestuia și îi place să se bucure alături de clienții ei de succesul lor, atunci când își depășesc obstacolele.